AVIZ
referitor la proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat
Analizând proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 198 din 01.06.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D628/01.06.2023,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are, în fapt, ca obiect modificarea anexei nr. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Potrivit Notei de fundamentare, se urmărește ca, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază să se majoreze, astfel:
„a) personalului didactic și personalului didactic auxiliar din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 1000 de lei brut pe fiecare funcție;
b) personalului nedidactic din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcție”.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. Menționăm că prezentul proiect reprezintă forma refăcută a proiectului cu același titlu, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 196 din 31.05.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D626/31.05.2023, pentru care a fost emis avizul favorabil cu observații și propuneri nr. 576/01.06.2023.
În continuare, reiterăm observațiile și propunerile neînsușite de către inițiatori și formulăm noi observații și propuneri la prezentul proiect de ordonanță de urgență.
4. Referitor la Nota de fundamentare, semnalăm că aceasta nu precizează, în cuprinsul Secțiunii a 4-a, impactul financiar asupra bugetului general consolidat, pe termen lung.
Totodată, considerăm că mențiunea din instrumentul de prezentare și motivare, potrivit căreia se propune ca acoperirea creșterii cheltuielilor bugetare să se realizeze de la „bugetul de stat”, este vag formulată, fiind necesar a se preciza fie surse de venituri suplimentare, fie propuneri de diminuare a unor cheltuieli.
Furnizarea unor astfel de informații este necesară pentru fundamentarea unor soluții de finanțare a majorărilor salariale propuse pentru personalul din sistemul național de învățământ de stat, care să nu contravină prevederilor Legii nr. 360/2022 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2023.
Pe cale de consecință, apreciem că este necesară și reconsiderarea informațiilor menționate la pct. 4.7 din cadrul aceleiași secțiuni.
5. La art. I, semnalăm că, din analiza conținutului anexei cu care se propune a fi înlocuită lit. A din Cap. I al anexei nr. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017, reiese că se urmărește ca salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la lit. A din Cap. I al anexei menționate (salarii stabilite pentru anul 2022) să fie majorate cu 1000 de lei fiecare.
Având în vedere că, potrivit prevederilor art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000, „Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta”, semnalăm că anexa propusă nu se poate încorpora în actul normativ de bază, întrucât, în acest caz, norma ar avea caracter retroactiv, dat fiind faptul că salariile de bază, ce se propun a fi majorate, au fost stabilite, prin Legea nr. 153/2017, pentru anul 2022.
În consecință, pentru respectarea principiului neretroactivității legii, consacrat la art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, precum și pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, este necesar ca majorarea salarială propusă să facă obiectul unei măsuri legislative distincte și nu de modificare a Legii nr. 153/2017.
Astfel, această măsură se va regăsi în cuprinsul textului preconizat pentru alin. (12) al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, act normativ asupra căruia se intervine legislativ la actualul art. II din proiect.
În acest context, sugerăm eliminarea art. I, iar actualul ar. II va deveni articol unic.
Această observație ar implica și modificarea titlului, în acord cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000[1], republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
„Ordonanță de urgență pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.
6. La actualul art. II, la textul propus pentru art. I alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, având în vedere observația formulată la pct. 5 supra, sintagma „se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022”, din finalul textului, se va înlocui cu sintagma „se majorează cu suma de 1000 de lei fiecare”.
La textul propus pentru art. I alin. (13), pentru claritatea și predictibilitatea normei, este necesară revederea și reformularea sintagmei „salariile de bază aflate în plată”, având în vedere că, potrivit art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, „salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I - IX”. Așadar, expresia „salariu de bază” are în vedere suma de bani stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, nu suma de bani aflată în plată.
În consecință, este necesar a se stabili ce salarii sunt avute în vedere, salariile de bază prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 sau salariile aflate în plată.
Clarificarea acestui aspect se impune și pentru asigurarea unității de tratament, având în vedere faptul că, potrivit textelor preconizate pentru alin. (12) și (14) ale art. I, pentru personalul care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. I Cap. I lit. A și pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ, salariile ce se propun a fi majorate sunt salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022.
De asemenea, pentru respectarea
uzanțelor normative, precum și pentru o exprimare adecvată în
context, propunem ca sintagma „și pentru celelalte categorii de
funcții cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările
și completările ulterioare și care au calitatea de personal
didactic auxiliar, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu
modificările și completările ulterioare și
desfășoară activitatea în sistemul național de
învățământ” să fie reformulată, astfel: „și
pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la
Legea-cadru
nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare,
care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației
naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările
ulterioare, și care își desfășoară
activitatea în sistemul național de învățământ”.
PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 578/01.06.2023
[1] „Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcție de categoria sa juridică și de autoritatea emitentă, precum și obiectul reglementării exprimat sintetic”.